Emmanuel Macron, comparat cu Putin. Președintele Franței a devenit ţinta ironiilor după ce a fost surprins la sală | FOTO

Este în mod clar în mijlocul unei sesiuni de box, cu o faţă marcată de efort, cu dinţii strânşi şi muşchii încordaţi, relatează Le Figaro.

Emmanuel Macron este un obişnuit al cluburilor de box, potrivit soţiei sale, Brigitte Macron. De „două ori pe săptămână”, ocupantul Palatului Élysée face „45 de minute de antrenament, încălzire, box pentru a face muşchi”, potrivit unor declaraţii relatate de Paris Match la 16 noiembrie 2023.

El apăruse deja în echipament de box la începutul acestui an, la 8 ianuarie, cu mănuşile de box pe umăr, într-o scurtă înregistrare video pe contul său de X, cu 200 de zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Fotografii retuşate?

Unele comentarii de pe reţelele sociale s-au axat pe fizicul musculos al preşedintelui francez, iar mulţi internauţi l-au acuzat pe fotograf că a folosit retuşuri foto pentru a-l face să pară mai impresionant.

 

Emmanuel Macron şi-a făcut un obicei din a publica instantanee ieşite din comun, fie prin intermediari sau nu. În martie 2022, fotograful său publicase deja o imagine foarte comentată care îl arăta pe preşedintele Republicii într-un hanorac la Palatul Élysée, îmbrăcat în blugi şi cu un început de barbă.

 

„(Fotografiile) fac parte din virilismul neo-populist pe care unii lideri îl îndrăgesc atât de mult astăzi, începând cu maestrul (până acum) al genului, Vladimir Putin”, explică Éric Anceau, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Lorraine. Stăpânul de la Kremlin, care şi-a validat duminică seara cel de-al cincilea mandat, nu este străin de fotografiile avantajoase care îi scot în evidenţă aptitudinile sportive. El a fost văzut purtând un kimono şi practicând judo – are al 8-lea dan, cel mai înalt nivel în această disciplină -, iar în alte fotografii apare la bustul gol, pescuind sau călărind.

 

Sursa: News.ro

Related

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *